De ce nu renunți la ce faci dacă nu îți place?

Astăzi mi-a scris Diana următorul lucru:

diana

O, dar mi-am dat demisia din armată. Să detaliez puțin.

Am ajuns la un moment în viață când mi-am dat seama că pur și simplu nu mi se potrivește, nu mai aveam nimic de învățat acolo unde mă aflam, nu mă mai avantaja job-ul în niciun fel, mă săturasem să mă trezesc la 6, să ascult ordine, să merg la adunări, să fac servicii de 24 de ore și multe alte motive pe care le voi detalia pe viitor.

Nu a fost deloc simplă decizia, mă gândeam să plec din armată cam de când am terminat academia, doar că neavând o specializare care să fie căutată de firmele civile, am decis să rămân până când mă voi hotărî ce vreau să fac și mă voi simți pregătită să plec.

Sincer, pregătit în totalitate nu te simți niciodată, pentru că după ce faci parte dintr-un sistem timp de 12 ani, oricât ai nega și oricât ai fugi de el, sistemul ăla face parte din tine deja. Chiar dacă tu simți că nu-l mai suporți, îți e greu să pleci, pentru că acolo ai o oarecare siguranță și practic ai muncit pentru o carieră. Te gândești că trebuie să o iei de la capăt cam de la 0. Trebuie să mergi într-un loc nou, dai peste alți oameni și alte mentalități. Nimeni nu te cunoaște și nimeni nu îți știe potențialul, va trebui să dovedești din nou ce ești capabil să faci.

Când am considerat că știu deja destule încât să pot pleca, tot nu am plecat. Pentru că armata îți dă un loc de muncă pe viață și mereu îți pui problema băi, dar ia stai așa, nu cumva am luat-o razna? de ce vreau să plec dintr-un loc de unde nimeni nu mă dă afară?

Totuși, într-un weekend, aveam o discuție cu soțul meu, discuție în care îmi exprimam eu diverse neliniști și neplăceri ale mele față de locul de muncă, moment în care mi-a spus păi și atunci de ce nu îți dai demisia?. Și atunci am avut eu o revelație cumva. Da’ chiar așa, practic de ce nu îmi dau eu demisia?

Astfel am ajuns luni la muncă și mi-am făcut raport pentru trecere în rezervă. A fost una dintre cele mai fericite zile din viața mea.

Acum, după ce am făcut asta, nu am absolut niciun regret. Dacă eu nu îmi îndeplineam dorința, cine ar fi făcut-o? Peștișorul de aur?

Desigur, am avut o oarecare stare de panică timp de vreo două săptămâni – probabil eram într-un fel de sevraj , uneori o am și acum, dar consider că am făcut ceea ce este mai bine pentru mine.

Cred cu tărie că viitorul meu sună mai bine acum, decât dacă rămâneam la vechiul loc de muncă. Am văzut acolo o grămadă de oameni care aveau potențial să facă mai mult și să câștige mai bine, dar au rămas în continuare din comoditate, din obișnuință și pentru că e mai simplu să aleagă calea ușoară. Fiecare face ce crede că e mai bine pentru el.

Dacă tu ai realizat că locul în care te afli nu te reprezintă și nu te ajută să ajungi în direcția în care îți dorești, de ce mai stai acolo? Frică? Teama de incertitudine?

Cu cât stai mai mult acolo, cu atât mai tare te adâncești într-o problemă care la un moment dat ți se va părea fără rezolvare. Îți prinzi rădăcinile până când te va durea din ce în ce mai tare orice încercare de a rupe legătura cu locul în care stai de atâta timp. Mai analizează-ți opțiunile o dată, că nu ai decât o singură viață și e păcat să o irosești stând trist că nu îți place ce faci.

Share on Facebook0Tweet about this on Twitter
16 Răspunsuri la “De ce nu renunți la ce faci dacă nu îți place?”
  1. mike spune:
  2. Jo spune:
    • Arhi spune:
  3. Ada spune:
  4. Emil spune:
    • Arhi spune:
    • Emil spune:
  5. super_fotbal spune:
  6. Emil spune:
    • Arhi spune:
  7. ana spune:
  8. Alina spune:
    • Luna spune:
  9. anatati spune:
    • Arhi spune:
  10. anatati spune: