Ce se întâmplă cu femeile după ce nasc?

Am ajuns și eu la vârsta la care femeile din jurul meu, cele pe care le cunosc de mulți ani, pe unele chiar din copilărie, s-au făcut atât de mari încât le-a venit timpul să fie mame.

Și astfel mi s-a confirmat ceva ce observasem că se întâmplă cu femeile după naștere: pur și simplu devin brusc proaste (majoritatea, ho, nu săriți, nu toate).

Pe timpul sarcinii, cu cât le crește burta, cu atât încep să se identifice cu statutul de mamă și, cumva, parcă simt că sunt importante pe această planetă, simt că trebuie să facă loc în jurul lor pentru copilul care va veni pe lume. Importante sunt, nu zic că nu ar fi, însă de cele mai multe ori fac prea mult loc copilului.

Le fac loc atât în spațiu, fizic, cât și în suflet și în minte.

Aici apare problema. Le fac prea mult loc în mintea lor și devin cumva obsedate de copil și de faptul că sunt mame. Știți ce scrie pe facebook la job-ul femeilor care sunt în concediu de creștere a copilului? “Mămică full time.” Gata, s-a terminat viața lor. Acum începe o nouă etapă. Etapa “fantomă”.

Știți despre ce vorbesc toată ziua? Despre păpiță, caca, culoarea și consistența caca-ului, despre ce minuni mai face copilul – gen azi a ros telecomanda, în sfârșit, credeam că nu mai face asta odată! – despre cât de deștept e copilul lor, normal că e mai deștept decât ceilalți.

Știți ce fac când nu vorbesc cu cineva despre copil? Scriu sau citesc pe forumuri dedicate. Acolo unde prostia atinge absolutul, unde se depășește orice graniță a logicii.

Știți ce fac când nu vorbesc, citesc sau scriu despre copil? Le fac poze. Multe, multe poze pe care le pun apoi pe facebook. Nu contează că sunt 10 la fel.

A nu se înțelege acum că o mamă nu trebuie să vorbească despre copilul ei. Și eu mai povestesc faze haioase sau mă interesez pe unde să le mai caut haine care să nu fie niște cârpe și să aibă un preț decent, dar suntem persoane diferite, nu suntem lipiți și la un moment dat o vom lua pe căi diferite.

Să revenim. Femeile tind să uită că mai au soți. Uită că există și ele. Uită că ele nu sunt doar o extensie a unui copil și că de fapt lucrurile sunt invers până la un punct, când copilul începe să capete independență.

Uită să își mai ia haine și pentru ele, uită să se coafeze (multe chiar se tund scurt), uită să se mai machieze din când în când, uită să mai învețe lucruri pentru ele, uită de dezvoltarea lor personală.

Și știți care e următorul pas? Se plâng că parcă s-a răcit relația cu soțul lor de când a apărut copilul și se simt neînțelese.

 

 

Share on Facebook0Tweet about this on Twitter
25 Răspunsuri la “Ce se întâmplă cu femeile după ce nasc?”
  1. penciuc spune:
    • Romeo spune:
    • penciuc spune:
    • d.orin spune:
    • Marius spune:
  2. corny spune:
    • Luna spune:
    • Andra spune:
    • Luna spune:
  3. mona512 spune:
  4. didi spune:
    • Luna spune:
    • didi spune:
    • Arhi spune:
    • Luna spune:
  5. Iulia spune:
    • Luna spune:
  6. Andra spune:
    • Luna spune:
  7. Ada spune:
  8. Stefablue spune:
    • Luna spune:
  9. Daniela spune:
  10. Silvia spune:
  11. Cristina spune: