Cum mai poate evolua fotografia?

Nu știu care mai sunt trendurile în fotografie și aparatură foto, pentru că nu m-am mai interesat de subiect de câțiva ani, dar stăteam și mă gândeam că tehnologia de realizare și prelucrare a fotografiei a evoluat extrem de mult de la apariția primului aparat foto, prin anii 1800.

Inițial, pentru a face o poză, timpul de expunere a fost de câteva ore, apoi a fost redus la câteva minute, doar că fotografiile erau unice. După ce s-a mai redus timpul de expunere, s-au căutat soluții pentru realizarea unor negative, ca să poată fi scoase mai multe poze la fel.

Problema era că fotografiile puteau fi scoase cel mult la dimensiunea negativului. Pe la sfârșitul secolului, s-a trecut la realizarea copiilor prin proiecție, iar mai târziu, prin 1888 cineva a inventat un aparat foto cu o peliculă de 1 m. După utilizare, rola era dusă la deveopare, cam cum făceam și noi până acum vreo 15 ani.

Prima fotografie color a fost realizată în 1861, însă se decolora, de aceea s-a rămas la fotografiile alb-negru până la începutul anilor 1900, atunci când s-a realizat primul sistem color.

Apoi aparatele foto au suferit diverse modificări atât de design, cât și la nivel tehnologic.

Primul aparat Canon (Kwanon, atunci) a apărut în 1936, iar Nikon în  1948. Polaroidul destinat publicului larg a apărut după încă un an.

Dezvoltările s-au ținut lanț până în 1976, când Canon a  realizat prima cameră cu mecanism digital de măsurare a expunerii, iar în 1986 Kodak a dezvoltat primul senzor din lume de 1 megapixeli, apoi a apărut autofocusul.

Prima cameră care salvează imaginile pe un card de memorie a fost realizată de Fuji în 1988, iar după 1990 au apărut DSLR-urile.

După ’90 deja s-a ajuns la stabilizare optică, rezoluții din ce în ce mai mari, aparate mirrorless, aparate compacte, camere foto pe telefoane și cam tot ce vedeți acum pe piață.

Ok, eu nu sunt din domeniu, dar de aici de pe margine, în ultima vreme, tehnologia pare destul de diversificată și completă. Azi, aproape oricine poate face poze bunuțe, în afară de Cetin, care are o problemă cu degetele. Plus că în afară de tehnologia care ajută, există și programe de editare cu sute de filtre.

Și acum vine întrebarea, cam ce mai poate evolua? Ce ar vrea un fotograf și nu are în prezent?

Repet, privit din afară, cel mult s-ar putea face ceva să fie pozele direct rotunde, dacă nu există deja. Parcă arată drăguț și sunt tot mai folosite în ultimul timp.

 

Share on Facebook0Tweet about this on Twitter
7 Răspunsuri la “Cum mai poate evolua fotografia?”
  1. Marius spune:
    • Luna spune:
  2. anatati spune:
  3. pahomi spune:
  4. perji spune:
  5. Lucifer spune:
  6. Marius spune: