La ce folosesc olimpiadele?

Pe când eram elevă, am fost la olimpiade doar împinsă de profesori de la spate. În general refuzam pur și simplu pentru că nu le vedeam rostul și nici nu aveam cine știe ce spirit competitiv în mine.

De exemplu, am ajuns la olimpiadă la fizică de rușinea profesoarei de fizică din generală, care a insistat să mergem câțiva elevi, pentru că ea considera că ne descurcăm și nu ne-a dat note mari aiurea la clasă. Sincer, nu mă străduisem deloc să iau acele note mari și nu îmi amintesc să îmi fi plăcut fizica, cred că doar o înțelegeam ușor pentru că eram atentă în clasă, când se preda și pentru că profesoara era plăcută ca om.

Evident, nu am ajuns prea departe, pentru că nu am făcut nimic în acest sens. Îmi amintesc că la faza pe școală m-am dus cu ce învățasem la clasă, faza pe oraș nici nu îmi amintesc unde s-a ținut, iar pentru faza județeană țin minte că s-a oferit profesoara să ne pregătească suplimentar în timpul ei liber, fără să ne ceară nimic.

După ceva timp m-a anunțat o colegă că aș fi fost pe locul 14 pe județ. Desigur, nu m-am interesat despre acest aspect, ea a mers acolo unde erau afișate rezultatele, pentru că probabil spera să ajungă la națională.

Zilele trecute m-a întrebat cineva pe aici cum se pregăteau olimpicii în liceul militar și mi-am amintit că acolo elevii se străduiau să iasă în evidență cu ceva, așa că mergeau la olimpiade.

Personal, nu am considerat că e cazul să merg la olimpiade, nu am vrut să-mi demostrez capacitățile, nici mie, nici altora și după cum spuneam, nu m-a interesat concurența.

Înțeleg și văd rostul olimpiadelor la matematică, fizică, chimie, istorie, informatică – poți ajunge departe, nu scrii doar ceva ce tocești zi și noapte, nu oricine poate merge la un concurs bazat pe acele materii. Acolo este vorba despre o competiție care demonstrează mai mult decât capacitatea unui om de a reda o materie și se desfășoară până la nivel internațional.

Însă, îmi pare rău, dar nu văd rostul olimpiadelor la limba și literatura română – aș înțelege rostul concursurilor de creație literară, dar mi se par niște prostii subiectele de gramatică sau analiză a textelor literare, la fel cum mi se par niște tâmpenii olimpiadele la materii de genul biologie, geografie, religie și alte materii la care dacă ai tocit destul și ai o oarecare logică, n-ai cum să nu ajungi departe.

Dilema mea este: la ce folosesc olimpiadele astea în afară de vreun loc asigurat la vreo facultate? adică care este motivul pentru care mergeați la olimpiade?

 

Share on Facebook0Tweet about this on Twitter
15 Răspunsuri la “La ce folosesc olimpiadele?”
  1. Nemesis spune:
    • Arhi spune:
    • Nemesis spune:
    • Arhi spune:
    • Nemesis spune:
    • Arhi spune:
  2. catalin fdd spune:
  3. random woman spune:
  4. Stefablue spune:
  5. Jo spune:
  6. Camelia spune:
  7. mihai007 spune:
  8. alex spune:
    • Luna spune:
  9. mix spune: