Prima bancă de lapte matern din România

Până pe 7 august ne aflăm în Săptămâna Internaţională a Alăptării, de care probabil nu a auzit prea multă lume.

Ieri s-a desfășurat un eveniment la Spitalul Băneasa ale cărui scopuri au fost acelea de a susține alăptarea naturală prin:

  • prezentarea importanței laptelui matern în dezvoltarea copiilor și asupra sănătății acestuia ca adulți, dar și a beneficiilor pe care le au mamele în urma alăptării copiilor
  • explicarea poziției de alăptare corecte
  • prezentarea alimentației potrivite în timpul alăptării
  • aducerea la cunoștință a faptului că, în România, doar aproximativ 31% dintre copii sunt hrăniți exclusiv prin alăptare în prima lună de viață, procent care ajunge la 3,4% în luna a șasea.

Evenimentul a adus în atenția participanților un proiect prin care se dorește deschiderea primei Bănci de Lapte din România în Secţia de terapie intensivă nou-născuţi de la Spitalul de Copii Marie Curie, dar și modul prin care mamele voluntare pot dona lapte. Banca de Lapte se va deschide imediat ce va fi adunată toată suma necesară funcționării și cumpărării de aparatură, suma totală necesară fiind estimată la 74.526 euro, iar suna strânsă până în prezent fiind de 50.204 euro. Cine este interesat, poate afla detalii despre donații de pe site-ul Băncii de Lapte.

După deschiderea Băncii de Lapte, mamele pot dona voluntar lapte, după ce urmează o procedură și trec printr-un proces de selecție. În momentul în care sunt declarate apte pentru a dona, mamele vor primi instrumentele necesare colectării laptelui și vor fi instruite asupra măsurilor de igienă pe care trebuie să le respecte, deoarece colectarea se va face la domiciliu.

După ce laptele ajunge la bancă, acesta va fi testat microbiologic şi nutriţional, apoi pasteurizat și păstrat pentru bebelușii cu probleme de sănătate cărora le va fi necesar.

Există 210 de astfel de bănci în toată Europa, iar la noi în țară, unde rata mortalității infantile este foarte ridicată – 9 decese la 1000 de copiii născuți vii, în primul an de viață – încă nu există niciuna.

Mai multe informații – www.bancadelapte.ro

banca-de-lapte

Share on Facebook0Tweet about this on Twitter
3 Răspunsuri la “Prima bancă de lapte matern din România”
  1. Ionut spune:
    • Luna spune:
  2. Pigus Regenesis spune: