Oamenii nepotriviți la serviciul nepotrivit

Majoritatea oamenilor au nevoie atunci când vor să facă ceva, nu doar de o motivație intrinsecă, ci și de una extrinsecă. Și oamenii au multe nevoi, dar și mai multe dorințe. Aici apar exploatatorii acelor nevoi și dorințe: oamenii ăia care au câte o idee mișto de afacere și oferă servicii – le oferă în mod direct, reprezentându-le prin ei înșiși, sau prin angajați.

Băi și aici apare problema. În lumea superficială în care trăim și pe care nu o vom schimba curând, atunci când un om caută să-și satisfacă o nevoie, vrea ce e cel mai bun pentru el, așa că normal, se uită întâi la exterior – dacă merge la curve, o alege pe aia care i se pare mai frumoasă (că tot spuneam ceva de motivația extrinsecă), dacă merge la sală, își alege un antrenor musculos, etc.

Există servicii la care mi se pare aproape de neconceput să apelez, dacă persoana cu care intru în contact nu mi se pare că reprezintă ceea ce oferă. Mi se cam rupe dacă o să ziceți că sunt superficială, dar cum puteam să-mi continui orele de spinning și de aerobic, care și-așa mi se păreau plictisitoare, dacă instructoarea era ușor plinuță? Adică e clar că ea avea rezistență și musculatură mai bune decât mine, dar eu am venit la sală să arăt bine și să văd o gagică bună în față, ca să-mi doresc să arăt ca ea, nu să o văd pe fiica cea mică a Ursulei.

Și nu sunt doar eu așa, mi s-au povestit mai multe situații – oameni care s-au dus la nutriționist și au dat de o grasă la un birou, oameni care s-au dus să caute manichiuristă sau cosmeticiană și după ce le-au văzut unghiile, respectiv fața, au renunțat din start la serviciile lor, femei care căutau sfaturi de beauty, dar nu le-au putut accepta de la urâte, bărbați care nu lasă un frizer să se apropie de ei dacă ăia arată ca niște cavemani și multe alte exemple de genul.

Deci hai să mai lăsăm deoparte political correctness-ul și egalitatea asta stupidă între oameni și să fim oamenii potriviți, în locurile potrivite. Toți avem loc în lumea asta, dar nu oriunde.

 

Share on Facebook0Tweet about this on Twitter
13 Răspunsuri la “Oamenii nepotriviți la serviciul nepotrivit”
  1. Irinel spune:
    • Luna spune:
    • gigi spune:
  2. crawlerp spune:
  3. Aura spune:
  4. Eugen spune:
  5. edelweiss spune:
  6. Madalina spune:
    • Arhi spune:
  7. Alucostică spune:
  8. o. spune:
    • Lucifer spune:
  9. mateescu spune: