Care este mai exact scopul clasei zero?

Am fost de curând la cea de-a doua șendință cu părinții la clasa pregătitoare și am plecat de acolo întrebându-mă cam care este scopul acestui an școlar, mai ales că mai mult stăm pe drumuri să luăm și să ducem copilul decât stă el acolo.

La această ședință, printre chestiile administrative, s-au ridicat niște probleme pe care le consider normale pentru niște copii de 6 ani, dintre care poate că unii stau pentru prima dată în viața lor în colectivitate și într-o clasă. Probleme legate de disciplină – cred că vă amintiți toți ce hărmălaie era în clasă când pleca învățătoarea, probleme legate de formulele de adresare ale copiilor – nu toți copiii știu să vorbească cu dumneavoastră și probleme legate de cunoștințele copiilor în materie de citit/scris/numărat/în ce lună sau zi se află/ anotimpuri/ lunile anului, etc.

Învățătoarea era foarte revoltată în prima săptămână de școală că a întrebat copiii în ce zi sunt și că nu au știut să-i spună, ce să mai zică de dată. Între noi fie vorba, deși fiica știe să citească, vorbim cu ea prin mesaje, face adunări și scăderi, nu are nici cea mai mică urmă de noțiune a timpului. Pentru că așa sunt majoritatea copiilor, pentru ei 10 minute sau 30, o oră sau două, sunt tot aia.

Am trecut peste mica revoltă, am vorbit cu fiica, acum știe mai bine decât noi în ce zi suntem, am învățat-o lunile anului, cred că e destul.

Doar că la ședință doamna învățătoare a certat părinții că elevii nu știu să deschidă o carte și nu știu să dea la pagina 5 . Citez “cum este posibil așa ceva la 6 ani?

Și mi-a cam sărit țandăra și mă întreb cam care este rolul clasei 0, dacă nu să învețe copiii să numere, să recunoască litere, să se exprime corect și alte noțiuni ce sunt considerate de bază la școală? Oare ce ar vrea învățătorii? Să vină copiii deja învățați cu toate, iar ei doar să îi verifice? Serios acum, cumva se schimbă programele școlare și se fac ecuații de gradul doi la clasa I și noi nu am aflat?

Și nu, nu i-am spus învățătoarei nimic despre cerințele ei ușor exagerate. Să se revolte cei ai căror copii sunt afectați de această atitudine, pentru că știu deja cum reacționează oamenii când ai o părere diferită, nu mai zic cum e atunci când te bagi peste munca lor.

Share on Facebook0Tweet about this on Twitter
48 Răspunsuri la “Care este mai exact scopul clasei zero?”
  1. semeketh spune:
  2. Roxi spune:
    • Luna spune:
  3. Filip spune:
    • Luna spune:
    • Maria spune:
    • super_fotbal spune:
    • mix spune:
    • Luna spune:
    • super_fotbal spune:
    • Luna spune:
  4. Ady spune:
  5. vali spune:
    • Arhi spune:
    • vali spune:
    • Arhi spune:
    • Dan spune:
    • Luna spune:
    • alex spune:
    • Luna spune:
    • alex spune:
    • Dan spune:
    • Luna spune:
    • Luna spune:
    • alex spune:
    • Dan spune:
  6. crawlerp spune:
    • Arhi spune:
  7. Horia spune:
  8. Dorina spune:
    • Arhi spune:
    • anatati spune:
    • Luna spune:
    • anatati spune:
    • Arhi spune:
    • anatati spune:
    • Arhi spune:
    • Maraka spune:
  9. droid04 spune:
    • crawlerp spune:
    • Luna spune:
    • alex spune:
    • Luna spune:
    • alex spune:
    • Luna spune:
  10. Andrei spune:
  11. 7 spune:
  12. Stefablue spune: