Agenți imobiliari, proprietari și chiriași: să fie oare agenții imobiliari printre cele mai mari jeguri umane?

În destul de lunga mea existență în București m-am mutat de câteva ori. Am avut norocul să locuiesc o perioadă lungă cu o prietenă care nu a dorit să îi plătesc chirie, dar după ce m-am mutat de acolo am avut de a face cu cele mai mizerabile persoane existente în vânzări – agenții imobiliari, apoi cu cei care vor să scoată cât mai mulți bani, fără să se miște prea mult, dar cu pretenții mari – proprietarii.

Agenții imobiliari

agent-imobiliar

Nu mai poți să găsești ceva de închiriat de la proprietari în București, pentru că agențiile preiau anunțurile și-i îngroapă pe săracii proprietari. Aproape toți agenții imobiliari pe care i-am întâlnit au încercat să mă ducă de nas cumva. Unii au și reușit, dar din greșeli se învață. Erau niște jeguri umane. Se vedea pe fața lor din start că scopul lor e să mă prostească cu ceva. La orice anunț aș fi sunat îmi spuneau că nu mai este disponibil, dar au altceva asemănător și în zona în care vreau, dar e mai scump.

Mai scump nu am acceptat niciodată, dar cel mai enervant era că eu și agentul percepeam cu totul relativ și diferit noțiunile de “aproape de X stație, stradă, intersecție” și “decomandat, X m2, Y etaj și alte cerințe”. Și așa mă trezeam că mă plimbă pe la mama naibii în niște apartamente care nu aveau nicio treabă cu ceea ce cerusem. Ne-am pierdut timpul reciproc.

Niciun agent imobiliar nu mi-a dat vreodată vreo factură/chitanță pentru comisionul pe care l-am plătit, iar mulți mă țineau la telefon să afle detalii despre ce caut, dar nu sunau niciodată înapoi, deși promiteau solemn că în jumătate de oră maxim revin ei cu un telefon.

Unul singur, deși extrem de cocalar și libidinos, știa că meseria lui e să vândă ceva și că trebuie să mulțumească clientul, așa că vorbea frumos, căuta ce ceream, mă suna când apărea ceva ce vreau, mă ducea cu mașina la vizionări în cazul în care mă anunța prea din scurt că trebuie să fiu undeva și nu eram prin zonă, colabora cu proprietari ok. Per total, trecând de aspectul fizic, a fost singurul care și-a meritat comisionul și nu a încercat să mă mintă pentru a scăpa de mine și a-și lua banii. Omul știa că dacă își face treaba bine, va fi căutat și a doua oară. Ceea ce s-a și întâmplat.

Proprietarii

Înțeleg că e un stres mare să ai o casă și să o închiriezi, mai ales după ce treci prin câteva pagube făcute de chiriași, dar proprietarii sunt pur și simplu paranoici. Ar vrea să închirieze, dar dacă se poate să nu te atingi de nimic din casă, să îi dai avans pe o mie de ani, să îți plătești singur impozitul dacă vrei contract, să nu vii cu nimeni acasă, să nu ai animale sau copii și să nu cumva să te pună dracu să crezi că îți vei mai vedea vreodată garanția înapoi.

Am avut ceva noroc să dau peste proprietari relativ ok, exceptând unul, dar și când era să îmi iau o dată o țeapă de cred că mi-aș fi blestemat zilele.

Am văzut un apartament cu o prietenă și un agent. Era totul perfect, dar proprietara nu locuia în oraș și urma să o cunoaștem când făceam contractul, adică a doua zi. Ne-am întâlnit, s-a certat cu agentul pentru că ăla îi spusese că lucrăm în armată și suntem un cuplu, iar aia voia neapărat cuplu. Totuși, pentru că se deplasase deja până acolo, a zis să vorbim puțin să ne cunoaștem, că poate e ok și se răzândește.

După ce ne-a întrebat ea câteva chestii, exprimarea ei a fost ceva de genul:

A, hai că sunteți fete îngrijite și curățele, cred că e în regulă să stați aici, că veți avea grijă de apartament. Hai să vă arăt și eu apartamentul și să vă explic câte ceva: eu sunt nebună cu curățenia. O să vin o dată pe lună în vizită să îmi dați chiria (în euro voia, că punea deoparte bani pentru concedii în Europa) și să îmi arătați facturile plătite și să verific curățenia. Hai că o să fiți fetele mele. Deci trebuie să ștergeți bine geamurile și praful, aragazul îl spălați cu Cif Inox, nu cu altceva, mașina de spălat e nouă – nu puneți detergent decât în cuvă, nu în compartimentul pentru detergent, vă puneți hainele acolo în dormitor, că aveți foarte mult loc, când spălați perdeaua de la baie, după ce se usucă o călcați, vedeți că aveți aici un loc unde să țineți produsele de curățenie. Să nu veniți cu nimeni în casă, să, să să, etc.

Am fugit de acolo mâncând pământul.

Excepția menționată mai sus a fost un proprietar care a început să urle la noi pentru că după ce ne-am mutat am descoperit că apartamentul e plin de gândaci și i-am spus că vom pleca, pentru că era clar că de gândaci nu aveam cum să scăpăm.

În rest, după ce treceau după perioada de acomodare și demonstram că nu am de gând să le distrug casa, se relaxau și le părea rău când plecam, dar primele 2-3 luni erau groaznice.

Chiriașii

Chiriași nu am avut, pentru că nu am atâtea apartamente cât să mai și închiriez.

Despre ăștia nu pot spune multe, pentru că am fost genul de chiriaș pe care l-ar vrea orice proprietar, dar sunt convinsă că ați făcut și voi parte din categoria asta sau din categoriile de mai sus și că aveți poveștile sau frustrările voastre, despre care chiar aș vrea să aflu.

Share on Facebook0Tweet about this on Twitter
55 Răspunsuri la “Agenți imobiliari, proprietari și chiriași: să fie oare agenții imobiliari printre cele mai mari jeguri umane?”
  1. bigbear spune:
    • Arhi spune:
  2. hellfire spune:
  3. gigi spune:
  4. Shutz spune:
  5. Ady spune:
  6. cosmin spune:
    • gigi spune:
    • cosmin spune:
    • animaloo spune:
  7. Ala eu spune:
    • Arhi spune:
  8. edelweiss spune:
    • gigi spune:
    • Cosmin spune:
    • Bebito85 spune:
    • gigi spune:
  9. Ciprian spune:
    • Arhi spune:
  10. Aura spune:
    • Ady spune:
  11. Flat spune:
  12. M spune:
    • Arhi spune:
    • gigi spune:
    • animaloo spune:
    • M spune:
    • gigi spune:
    • gigi spune:
    • M spune:
    • Romeo spune:
    • animaloo spune:
  13. Dani spune:
  14. Maraka spune:
    • Luna spune:
  15. user spune:
    • Arhi spune:
  16. Stefan spune:
    • Arhi spune:
    • Stefan spune:
  17. Gogu spune:
    • M spune:
  18. soniaz spune:
    • Ady spune:
  19. florin spune:
    • Ala Eu spune:
  20. George spune:
  21. Didi spune:
  22. AvionarU spune:
  23. Adi spune:
  24. Aura spune:
    • Arhi spune:
    • Aura spune:
    • Arhi spune:
    • Aura spune: