ANAF pune sechestru pe TVR

Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili din cadrul ANAF a pus sechestru pe bunuri ale televiziunii publice în valoare totală de aproape 150 de milioane de lei, pentru garantarea recuperării restanțelor bugetare ale acesteia. Inspectorii Fiscului au pus gaj pe active dintre cele mai diverse ale TVR, de la echipamente de telecomunicații în valoare de zeci de milioane de lei la celebrele porți de acces în incinta instituției din strada Ermil Pangrati și din Calea Dorobanți.

Patru dintre cele cinci documente menționează tipul generic de active sechestrate și valoarea totală estimată a acestora. Astfel, Fiscul a pus sechestru pe 3.543 de “echipamente” în valoare totală estimată de 87,52 milioane lei, 1.382 de “mijloace fixe-garanții-echipamente” estimate la 44,68 milioane lei, 774 de “mijloace fixe-garanții-tehnică de calcul” de circa 8 milioane lei, plus 798 de “mijloace fixe-tehnică de calcul” de 6,18 milioane lei.

Al cincilea proces verbal de sechestru conține lista detaliată a unui număr de 59 de bunuri diverse ale TVR gajate de ANAF. Printre ele – “poartă acces metalică comandă electrică Pangrati”, la valoarea estimată de circa 1.500 lei. Nu a scăpat de sechestru nici “poarta acces metalică comandă electrică Dorobanți”, estimată însă la doar 81 de lei.

Cel mai scump activ enumerat în acest ultim proces verbal de sechestru este o platformă de antenă de satelit de 9 metri, estimată la circa 555.000 de lei. Pe listă mai sunt incluse elemente de mobilier, grilaje metalice, instalații de alimentare cu energie electrică, rezervoare, cabluri, cabine, containere, centrale termice și garaje.

Față de sechestrul ANAF, punctul de vedere al TVR este următorul: “Acțiunea ANAF – o procedură care vizează garantarea recuperării restanțelor bugetare ale SRTv, generate de datoriile istorice pe care Televiziunea le-a acumulat – nu afectează activitatea TVR. Legea bugetului de stat pe 2017, care cuprinde și alocația bugetară destinată Televiziunii Române, menționează că datoriile Societății către ANAF vor fi achitate cu prioritate până la data de 31 martie a.c. După această dată, sechestrul asupra bunurilor TVR urmează să fie ridicat”.

Sursa: Profit.ro

Share on Facebook0Tweet about this on Twitter