Azi o dăm în sentimentalisme – am fost genul de copil care plânge în prima zi de școală

back-to-school2
Astăzi începe anul școlar. Poate că pentru cei care nu au copii sau care au copiii trecuți de primul an de școală nu este deloc important, ci sunt doar încurcați de îngreunarea traficului și vor realiza că a început școala doar după ce vor înjura din nou la volan și se vor întreba de ce naiba a venit toată lumea brusc în oraș. Dar mai sunt și cei ai căror copii încep astăzi școala și pentru care va fi cu adevărat prima zi de școală.

Pentru noi este dublu eveniment – fiica începe clasa 0, iar fiul începe primul an de grădiniță. Din păcate, ambele deschideri au loc fix în același timp și va trebui să ne împărțim cumva. Poate nu pare mare lucru, pentru că toți am început cândva școala și mulți dintre cei care citiți ați și terminat-o deja, dar pentru un copil e important cum se va simți și cum va percepe prima zi într-un loc în care urmează să-și petreacă următorii ani.

Fiul nu pare prea impresionat de începerea grădiniței, el tot speră să nu îl ducem și ne tot spune că nu prea vrea, pentru că acolo sunt multe fete. Nu știu unde a auzit prostia asta, dar știu sigur că peste ceva ani își va dori o clasă cu multe fete.

Fiica e cam emoționată și, ca orice fată, îi e cam greu să aleagă cu ce să se îmbrace.

Până astăzi nu m-am mai gândit de mulți ani la prima mea zi de școală. Prima zi de grădiniță nu am cum să mi-o amintesc, pentru că din câte mi s-a povestit am fost dusă la creșă de la 1 an și 3 luni 3 luni și jumătate (mi-a spus mama în această dimineață că îmi aminteam greșit). Îmi amintesc prima zi de la ultima grădiniță la care am fost. Am plâns când m-a lăsat mama acolo, dar apoi mi-a plăcut.

În schimb prima zi de școală mi-o amintesc destul d ebine. Ne-am strâns toți în curtea școlii, la deschidere, ne-au citit numele pentru a ne aduna pe clase, apoi am urcat în clasa în care mi-am petrecut următorii opt ani. Deși acolo am avut colege cu care eram deja prietenă de la bloc și de la grădiniță, am plâns când a venit momentul să plece părinții. Am făcut cunoștință cu toți colegii și cu doamna învățătoare, apoi ne-a aliniat să vadă ce înățime avem și ne-a așezat în bănci. Aproape toți cei 8 ani am stat în ultima bancă, pe rândul de la perete, pentru că eram foarte înaltă. Ca idee, eu în clasa a 4-a aveam 1,68 m înălțime. Eram mai înaltă decât învățătoarea.

Acum, abia aștept să retrăiesc ziua aceea prin și alături de copiii mei. 🙂

N-am găsit o poză din clasa I. Am făcut o reconstituire.

Share on Facebook0Tweet about this on Twitter
19 Răspunsuri la “Azi o dăm în sentimentalisme – am fost genul de copil care plânge în prima zi de școală”
  1. Mokele spune:
    • Luna spune:
    • mihaela spune:
    • Luna spune:
    • mihaela spune:
  2. Maria spune:
  3. Monica spune:
  4. M Andrei D spune:
    • Arhi spune:
  5. Radu-Mihai spune:
    • Arhi spune:
  6. m spune:
  7. Cornelia spune:
    • Luna spune:
    • Arhi spune:
  8. Andrei spune:
    • Arhi spune:
    • Andrei spune:
  9. Stefablue spune: