Cătălina Ponor la Rio

Comitetului Olimpic și Sportiv Român a ales să o trimită la Rio pe Cătălina Ponor și a ales prost, zic eu.

Ieri și azi-noapte am stat cu ochii în televizor mai multe ore decât stau într-un an întreg adunat, pentru că au fost calificările la gimnastică feminină și este singurul sport care îmi place.

Ca idee, de când au început JO, tv-ul stă oricum deschis non-stop pe TVR și nu am prea văzut să fie vreun succes participarea României, iar Cătălina Ponor nu s-a ridicat nici ea la vreun nivel extraordinar.

Nu știu exact cum se aleg aparatele la care participă gimnastele la individual compus și nici nu știu cum se alege numărul de aparate la care concurează, însă gimnasta noastră a participat la sol și bârnă.

Din ceea ce am văzut în competiție, Cătălina s-a dus acolo plină de vedetism, a apărut prin sală fix înainte de evoluții, iar exercițiile sale nu au fost prea complexe. La exercițiul de la bârnă cel puțin, a dat mai mult din mâini și din fund, în timp ce alte gimnaste s-au dat peste cap de am amețit uitându-mă și aveau urcări și coborâri spectaculoase. Și totuși s-a calificat cu exercițiul ei de junioară, dar nu chiar în primele locuri.

Cel puțin privind din afară, Larisa Iordache părea mult mai motivată să dea totul la olimpiadă, așteptând această competiție de atâta timp, avea o pregătire continua, era momentul ei să demonstreze că nu a muncit degeaba și probabil e gimnasta care va rămâne în istorie ca fiind ultimul vârf al gimnasticii românești. Dar hei, comitetul olimpic a ales. Știți cum e uneori, e ales cel care se străduiește mai mult, nu cel care merită.

Trecând peste acestea, nu m-a interesat cine comenta gimnastica, dar atunci când a intrat Ponor să-și facă exercițiile, parcă eram la fotbal când se țipă cu entuziasm ROOONALDOOOOOO la fiecare alergare spre poartă. Cam așa se auzea acum la fiecare dat din mânuțe al Cătălinei, iar când evoluau alte gimnaste care făceau niște exerciții complexe, se auzea numai câte un “mmm, a cam ezitat la aterizare; da, nu a ținut coatele bine; mmm, coborâre cam joasă”, adică se auzea o comentatoare invidioasă, nu una fair-play.

Good job, everyone, good job, dar vedeți că americancele ne cam depășesc.

Calificarea la bârnă:

barna

Share on Facebook0Tweet about this on Twitter
8 Răspunsuri la “Cătălina Ponor la Rio”
  1. Traian spune:
    • Luna spune:
  2. Zerrro spune:
  3. vega spune:
    • Luna spune:
  4. mike spune:
  5. Ariatna spune:
    • Luna spune: