Despre liceul militar (III)

Fiind ultimul articol în care voi scrie despre viața lm-iștilor, va fi cam lunguț și o să abordez mai multe subiecte, ce mi se pare mie că este mai important de știut.

Se fac sectoare. Multe, multe sectoare.

Printre calificările cu care pleacă elevii din liceu sunt cea de femeie de serviciu, grădinar și cărăuș. Serios, elevii erau (probabil încă sunt) folosiți cam ca niște sclavi la muncile legate de curățenie.

Fiecare părticică de liceu trebuia să strălucească, unde exista pământ, trebuia să fie săpat, iar iarba nu avea voie să există printre crăpături, dale sau mai aproape de o palmă de borduri. Una dintre puținele mele amintiri din primele zile de liceu este cum stăteam în soare și smulgeam iarba crescută printre crăpăturile de pe platou, iar cea care nu putea fi smulsă, era îndepărtată cu cazmaua sau bețe.

Cadrele militare care controlau sectoarele își dădeau foarte rar acordul că un sector arată bine și poți să pleci de acolo sau dacă îți terminai sectorul prea repede, erai trimis pe un altul. Într-o zi, un locotenent colonel Simion, a trecut prin cameră exact după ce ștersesem praful pe un dulap, a dat cu două degete și mi le-a arătat spunându-mi “vezi praful? aici nu ai șters”. Ca idee, degetele lui erau perfect curate, dar trebuia să te facă cineva să te simți prost, doar nu putea să te laude și să plece mai departe.

Cel mai mult am muncit atunci când au terminat de renovat căminul în care locuiam și muncitorii nu au avut absolut deloc grija să nu murdărească geamurile, parchetul, vopseaua și tot ce se mai putea. Toate cele 24-25 de fete care locuiam la acel etaj, am stat în genunchi ore întregi, zile la rând, ștergând parchetul vechi, ușile, geamurile, oglinzile, holul și vopseaua de pe pereții holului de pete de var uscate de mult. Pentru a renova, întâi au curățat probabil pereții de varul vechi, lăsându-l să cadă pe jos, că avea cine să strângă, apoi au dat cu varul nou, care s-a lipit bine peste tot. Singura noastră motivație pentru a termina mai repede a fost aceea de a ne întoarce în locul unde știam că nu o să mai murim de frig și nu o să ni se mai deschidă ferestrele singure.

Igiena colectivă

Foarte mulți elevi vin la liceu cu o educație destul de precară legată de igienă. Multe dintre fete aflau că trebuie să-și radă părul de la subraț abia când le vedea cineva în maiou – una dintre ele a aflat când s-a dus la preselecția pentru miss, pentru balul bobocilor, iar mulți dintre băieți nu se spălau pe dinți și nu se spălau pe corp.

E acceptabil faptul că ți se poate întâmpla să puți câteodată după o zi grea sau te grăbești uneori și nu te speli pe dinți dimineață, mai ales în haosul acela organizat, dar unii copii vin acolo și nu fac baie nici măcar în alea trei zile în care e program de baie și nu de puține ori mi s-a făcut rău în clasă pentru că aveam vreo doi colegi care insistau să miroasă a transpirație, deși li s-a spus că trebuie să facă ceva în acest sens. Uneori se ajungea la a fi târâți de colegi și duși cu forța în duș, dar din păcate nu avea efect pe termen lung această pedeapsă.

Problema într-o comunitate atât de mică era că toată lumea afla totul. Am avut o colegă despre care știa deja tot liceul că îi miroase păsărica a brânză, după ce a înghesuit-o un coleg într-o cabină de wc, alta despre care se știa că pute pentru că nu folosește deodorant și alta despre care știa toată lumea că umblă cu chiloții murdari pentru că pleacă cu prietenul ei să facă sex prin iarba înaltă. Despre cei sau cele care nu se spălau niciodată oricum se făceau glume în mod constant, iar despre mulți băieți știam că nu se spală pe dinți pentru că le simțeam respirația când stăteam aliniați în pluton.

Furtul este netolerat

O regulă care se găsește în regulamentul de ordine interioară și care este respectată cu strictețe este exmatricularea pentru furt. Am scris deja despre faptul că acolo camerele erau descuiate tot timpul. Aveai șanse mari să îți uiți telefonul pe vreo bancă și să îți fie adus, așa cum de multe ori eram anunțați că au fost găsite inele, cercei, ceasuri și să mergem să ni le revendicăm.

Când eram prin anul I a fost exmatriculată o colegă mai mare, pentru că furase niște culegeri de la altă colegă, iar mai târziu a fost exmatriculată o altă colegă pentru că furase o trusă de farduri. Deși pot părea niște lucruri mărunte, nu se stătea la discuție când era vorba despre furt, oricât de mic ar fi fost obiectul dispărut, chestie care în academie nu s-a întâmplat.

De exemplu, în academie o colegă a furat niște inele și drept pedeapsă a fost pusă să stea singură în cameră, ca să nu mai aibă colege de la care să fure. Mă gândisem serios să fur și eu ceva ca să nu mai fiu nevoită să am patru colege de cameră.

Infirmeria și controalele medicale anuale

O problemă a acelui liceu era infirmeria. Care pe lângă faptul că nu arăta prea bine, nu conta pentru ce te duceai, primeai maxim o aspirină sau un supozitor, iar ca să rămâi internat sau să primești scutire medicală, trebuia să ai febră sau vreo boală contagioasă. Despre stomatologie știa toată lumea că nu trebuie să ajungi acolo dacă vrei să mai pleci cu toți dinții acasă, atât de specialiști erau.

Controlul medical anual era încă un moment de maximă umilință pentru elevi. Se făcea o comisie cu doctori veniți de la București și era așezată toată la niște mese aliniate, iar noi eram băgate în chiloți, în grupuri, în fața comisiei și ei ne puneau să stăm cu fața, să ne ridicăm mâinile, să ne întoarcem cu spatele, să ne aplecăm și naiba își mai amintește ce, iar după această parte, dacă aveai de trecut pe la vreun cabinet, trebuia să te plimbi tot în chiloți pe acolo. Noi eram norocoase totuși, băieții am auzit că nici chiloți nu aveau voie.

Profesorii liceului și învățământul

În mare parte, școala se făcea cum trebuie, însă am avut și profesori care erau acolo de mii de ani și ne puneau să tocim ca să se considere că știm lecția și profesori care ne dădeau note în funcție de orașul natal și profesori care nu făceau nimic la ore – de toate, ca în toate liceele, nu vă imaginați că acolo se adună spuma profesorilor.

Profilul liceului era mate-info. Profesorii de matematică erau, în general, ok, preferatul meu fiind profesorul de matematică – dl. Diței, poreclit Diței-ia-un-trei, însă la noi în liceu se făcea încă Pascal la informatică, iar orele nu erau prea multe, pentru un liceu care se laudă că aceea e materie de profil.

Alte profesoară pe care le-am apreciat erau dna Bădilă, de fizică și doamna Richea, de chimie – deși am urât chimia. Nu știu dacă vreun elev ar putea spune ceva rău despre dumnealor. Aceste două profesoare predau frumos, pe înțelesul tuturor, însă aveam și vestitul profesor bătrân de biologie care prefera băieții și nu prea dădea 10, pentru că aia e nota profesorului, mai aveam și profesoara care preda educație antreprenorială, logică și psihologie, căreia trebuia să-i scrii lecția ca în carte ca să ți-o puncteze la lucrare și profesorul de geografie, care deși vorbea despre geografie la oră, nu prea structura materia în vreun fel, iar la ascultare, în afară de 2-3 întrebări legate de subiect, te întreba și de unde ești, eu fiind din Brăila, nu aveam cum să iau notă mare.

Altă profesoară celebră era profesoara de franceză, soția directorului, din cauza căreia urăsc franceza și am uitat în liceu tot ce învățasem în primii 8 ani. În patru ani de franceză, ea a fost mai preocupată să-și țină fundul pe catedră și să ne țină lecții de dirigenție, decât să predea. Îmi amintesc clar că a predat o dată niște pronume, în rest ne punea să facem compuneri, colaje, machete, afișe și alte chestii care o distrau pe ea.

Nici directorul, profesor de istorie, nu era mai presus. El lua doar clasa a 12-a și era prea ocupat să predea. Venea la ore ca să se laude că știe arabă.

În rest, da, se face sport mai mult decât într-un liceu normal, se face engleză, am auzit că se făcea și franceză, dar cu celelalte profesoare. Se face școală ca într-un liceu normal, nu este vreun liceu de elită, iar rezultatele bune de la bac și procentul de promovabilitate se datorau și copiatului.

Anturajul

Poate că mulți părinți au impresia că elevii din liceul militar au vreo conduită deosebită sau sunt niște modele. E un mit. Acolo se apucă cei mai mulți de fumat și se înghesuie prin băi să tragă măcar un fum, acolo pleacă în oraș și beau până se întorc praf în liceu. Și nu doar băieții fac asta. Și, ca idee, să știți că și acolo se face sex, deci dacă vreți să vă trimiteți fetele acolo ca să se întoarcă virgine, luați-vă gândul. De droguri nu am auzit, dar aveam colegi care trăgeau prenandez din pungi.

Concluzia – merită?

Pentru mine consider că nu a meritat.

Din punctul meu de vedere ar trebui să meargă acolo cei care își doresc și care n-au posibilitatea să fie susținuți de familie pe timpul liceului, dar toți ar trebui să știe ce îi așteaptă, motiv pentru care am și scris cele trei articole.

La începutul liceului se semnează un contract pe patru ani, iar cine vrea să plece mai devreme, trebuie să-și plătească școlarizarea pe perioada petrecută acolo. Nu mai știu ce prevede acum contractul, dar pe vremea mea îți luai angajamentul că vei dar admitere la academiei sau alte școli militare.

În liceul militar se formează prietenii frumoase și grupuri unite, însă nu știu dacă e un motiv destul de bun încât să pierzi patru ani din viață, pentru a te maturiza prematur, iar la sfârșit să concurezi la academii pe aceleași locuri cu cei care fac licee civile. Absolvirea liceului militar nu oferit niciun avantaj în viață, ba chiar nu te lasă să te descurci, oferindu-ți totul pe tavă – mâncare pusă în față, program fix, întotdeauna ți se spune ce să faci, cu ce să te îmbraci, etc. Întotdeauna ești la ordin, esti condus, nu ai viața ta, iar dacă spui la sfârșit de liceu că nu mai vrei să dai la academie, ești un fel de oaie neagră.

Mulți merg la academii doar pentru că e păcat după atâția ani de armată să renunți și pentru că sunt speriați de incertitudinea vieții civile.

Liceul militar este doar o altă parte de armată care prezintă lucrurile frumos pentru cei din afară, un teatru despre care puțini știu ce se întâmplă în culise.

PS: la sfârșit de liceu trebuie date înapoi toate materialele primite la început, în afară de uniforme, am înapoiat chiar și chiloții și maiourile.

Share on Facebook0Tweet about this on Twitter
5 Răspunsuri la “Despre liceul militar (III)”
  1. andrei spune:
  2. alex spune:
    • Luna spune:
    • alex spune:
  3. mike spune: