Acasă București Gabriela Firea a anunţat că va fi demarată o nouă licitaţie pentru...

Gabriela Firea a anunţat că va fi demarată o nouă licitaţie pentru achiziţionarea de autobuze

212

Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) va ridica, joi, suspendarea licitaţiei pentru achiziţia a 400 de autobuze noi în Capitală, noile oferte putând fi depuse până pe 10 noiembrie, iar un câştigător să fie anunţat la 25 de zile de la această dată.

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat luni, într-o conferinţă de presă, că procedura de licitaţie pentru achiziţia a 400 de autobuze, care a fost suspendată în urma mai multor contestaţii, va fi reluată din 2 noiembrie, potrivit Mediafax.

„Ne dorim foarte mult să nu ne mai lovim de contestatarii de profesie. În cazul licitaţiei pentru cele 400 de autobuze, contestaţiile depuse la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) au fost absurde şi ridicole. De exemplu, unul dintre operatori a contestat cererea din caietul de sarcini privind deschiderea uşilor cu un spaţiu de 1,2 metri, ceea ce este chiar ridicol, mai ales că vorbim de autobuze care trebuie să circule la ore de vârf, iar deschiderea uşilor trebuie făcută cu un spaţiu de coborâre şi de urcare cât mai optim”, a declarat Gabriela Firea.

Citeste mai mult: adev.ro/oyn86l

(Visited 12 times, 1 visits today)