Nu cred în prostituția de nevoie

Ieri, la postarea mea despre sprâncene, Mari mă trăgea de urechi că judec oamenii:

[…] mai trist este sa judecam oamenii dupa infatisare, fara sa stim povestea din spate, sa ne credem suficient de “perfecti” incat sa punem etichete de orice fel, fara remuscari. Sa “barfim” putin 🙂

Mie mi s-a părut clar că postarea se referă doar la pițipoancele care vor să iasă în evidență cu sprâncenele lor și nu la cazurile deosebite în care femeile chiar au nevoie de tatuaje, dar normal că trebuia să apară și un astfel de comentariu.

În fine, plecând de la ideea aia cu pusul etichetelor și judecatul oamenilor după înfățișare, fără să știm povestea din spate și trecând din nou pe centură pe lângă un poduleț unde stă mereu o prostituată chiar bunuță, mi-am amintit și că orice curvă are povestea ei tristă. Povestea pentru publicul ușor de impresionat.

Să vă spun două cazuri. Nu din auzite, ci cunoscute.

Primul – o tipă care a crescut în condiții grele, dintr-o familie săracă, la un moment dat, pe la sfârșitul liceului a intrat într-un anturaj mai dubios și a ajuns să se prostitueze. În momentul când a văzut că ies bani din asta și că își poate lua tot ce nu a avut în viața ei, a decis că asta va fi cariera ei și a plecat din țară să presteze unde e mai bine plătită și e legal. Să nu credeți că familia ei nu a încercat să o aducă înapoi acasă, a încercat, problema e că nu aveau ce îi oferi în schimb, iar ea nu mai voia să trăiască în sărăcie, așa că le-a explicat că ei asta îi place și asta vrea să facă. Fun fact, gagica mai și merge la biserică, e credincioasă.

Al doilea – fată cumințică, curată, educată, ascultătoare, mergea la școală, dar fără părinți. Într-o zi a cunoscut un tip care a vrăjit-o, s-a îndrăgostit de el, iar el a convins-o să se prostitueze și a devenit peștele ei. Ea crede că o iubește, fiind naivă și a renunțat la școală pentru a sta pe centură. Nu înțelege că dacă cineva te iubește, nu te pune să te prostituezi. Nu vrea să se întoarcă la școală și la viața liniștită dinainte, pentru că a spus că ei îi place ce face și gata. Să fie lăsată în pace.

Așa că să ne mai lase prostituatele cu povestea “dacă n-am cu ce să îmi cresc copiii, ce să fac”, că pe mine nu mă impresionează. Asta e doar alegerea căii ușoare în viață. Mai bine ar recunoaște frumos că e mai greu să muncească femeie de serviciu sau ceva asemănător pentru un salariu mai mic (deși cineva care se ține de treabă și face curat, după ce își face niște clienți, câștigă decent), decât să împartă iubire câteva ore pe centură.

Aștept să îmi spuneți o poveste interesantă și tristă a unei prostituate.

Share on Facebook0Tweet about this on Twitter
16 Răspunsuri la “Nu cred în prostituția de nevoie”
    • Luna spune:
    • Filip spune:
    • Luna spune:
  1. penciuc spune:
    • Luna spune:
    • penciuc spune:
    • Luna spune:
  2. Ursu spune:
    • Luna spune:
  3. Cezar spune:
    • Jo spune:
  4. andrei spune:
  5. Florin M. spune:
  6. Victor spune:
    • Romeo spune: