Nu toate spitalele sunt horror

În ultima săptămână am fost “cazată” cu copiii la boli infecțioase, la spitalul Victor Babeș. A fost prima dată când am stat într-un spital, în afară de zilele petrecute la maternitate, atunci când m-am născut.

Înainte de zilele astea, auzeam de la toată lumea numai lucruri rele despre spitale: că trebuie să-ți cumperi medicamentele, pansamente, seringi, că trebuie să dai șpăgi peste tot, că nu te bagă doctorii în seamă fără șpagă, că nu e curat, că nu schimbă nimeni lenjeria, etc., așa că atunci când m-am dus, m-am pregătit dinainte sufletește pentru ce e mai rău și mi-am luat bani numai în hârtii de 5 și 10 lei.

Știți ce s-a întâmplat? Nimic din ce mă așteptam.

Spitalul era curat, se făcea curățenie în cameră de două ori pe zi, se dezinfecta zilnic camera și baia, doctorul venea la vizită și vorbea frumos și calm cu absolut toată lumea, asistentele veneau la timp cu tratamentul și vorbeau frumos cu copiii, mâncarea era ok, lenjeria îți era schimbată fără scandal. Desigur, nu era vreun lux acolo, dar vreau să zic că nu a fost o experiență groaznică, așa cum credeam că va fi.

Fiind un spital cu o secție de copii, era totuși destul de trist faptul că ora tratamentului era anunțată de urlete de copii speriați, iar eu aveam deja o stare de panică, pentru că știam că Andrei, când va veni asistenta la el, va începe să țipe și să se zbată și să se țină strâns cu mâinile de pat, în speranța că va fi lăsat în pace.

Per total, a fost ok, m-am întors cu toți banii acasă, copiii sănătoși, fără alte boli luate de acolo, dar desigur, nu m-aș mai întoarce.

13271633_200920790301302_1656548935_o

Share on Facebook0Tweet about this on Twitter
7 Răspunsuri la “Nu toate spitalele sunt horror”
  1. Andreea B. spune:
    • CID spune:
  2. Radu-Mihai spune:
    • Luna spune:
    • Radu-Mihai spune:
    • Luna spune:
    • Radu-Mihai spune: