Acasă București Primăria Capitalei reia licitaţia pentru 400 de autobuze noi

Primăria Capitalei reia licitaţia pentru 400 de autobuze noi

273

Primăria Capitalei va ridica, joi, suspendarea licitaţiei pentru cele 400 de autobuze noi Euro 6, iar ofertele vor putea fi depuse până în 10 noiembrie, informează news.ro.

Primarul Gabriela Firea spunea luni că 95 la sută din contestaţiile depuse au fost respinse de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC), fiind „derizorii” şi nefondate şi le-a cerut operatorilor economici să înceteze „boicotul democratic”.

Firea afirma că municipalitatea a căutat şi alte variante pentru înnoirea parcului auto, o soluţie luată în calcul fiind încheierea unui contract de 100 de milioane de euro cu BERD, mare parte din sumă urmând să fie folosită pentru cumpărarea autobuzelor.

„Au fost depuse mai multe contestaţii. Am crezut că acele contestaţii au o bază reală şi am fi fost dispuşi să corectăm caietul de sarcini dacă CNSC sau specialiştii noştri ar fi considerat că într-adevăr s-au strecurat anumite erori sau omisiuni. Dar CNSC consideră că 95 la sută din contestaţiile depuse sunt nefondate, iar la restul sunt anumite aprecieri pentru care trebuie să aducem lămuriri şi informaţii suplimentare. Trag concluzia că suspendarea pe care a trebuit să o suportăm cu toţii pe nervii şi pe viaţa bucureştenilor a fost sută la sută nefondată, pentru că aspectele semnalate sunt derizorii”, a declarat primarul Capitalei, Gabriela Firea.

citeste mai mult: digi24.ro

(Visited 11 times, 1 visits today)