Știți cum se cheamă ultimul om din promoție?

Scriind despre viitorii șomeri ai țării mi-am amintit ceva foarte drăguț ce ne-a spus în facultate un profesor. Ceva ce ar trebui să știe toți oamenii care urmează o formă de învățământ, mai ales cei care știu că fac parte din marea masă de oameni și nu sunt niște genii.

Noi eram toți viitori ingineri.

Cum stăteam noi la un laborator de robotică, prin anul III sau IV, domnul profesor ne-a întrebat:

Știți cum se cheamă ultimul din promoție?

Noi am dat din umeri.

Inginer. Tot inginer se cheamă și el. Nu vă chinuiți prea tare să fiți primii, că după facultate nu vă mai întreabă nimeni ce note ați avut sau cu ce notă ați luat licența, nu veți fi întrebați decât ce știți să faceți.

Întâmplător, am fost șefă de promoție. Lucru care nu a interesat pe nimeni. Nici măcar pe mine. Doar orgoliul personal s-a simțit bine, pentru că aveam o colegă care învăța zi și noapte ca să mă întreacă, dar nu a reușit. A fost demonstrația mea că dacă nu ai o înclinație către ceva, degeaba te chinui să activezi într-un domeniu care nu ți se potrivește.

Cred că o apucau toți dracii în sesiune când ea învăța deja de două zile și apoi apăream eu cu întrebarea – ce avem de învățat la X?

După care, în majoritatea cazurilor, eu luam 10 și ea… nu.

Share on Facebook0Tweet about this on Twitter
4 Răspunsuri la “Știți cum se cheamă ultimul om din promoție?”
  1. horia spune:
  2. Radu-Mihai spune:
    • axel spune:
  3. super_fotbal spune: