Un mixer nu e important până când nu îl ai

Într-o zi, în timp ce făceam brioșe, mai exact eram la faza de amestecare a ingredientelor, cu mixerul, desigur, că nu sunt în stare să le amestec manual, mixerul a decis că este timpul să iasă din faza de funcționare. Ah, referitor la ce ziceam, că nu sunt în stare să amestec manual, sunt în stare, dar n-am atâta răbdare și dacă aș avea răbdare, de ce să fac eu ceva ce poate face un aparat deja inventat de mult. Mai exact din  1908 mixerul mecanic, iar cel electric prin 1940.

Era un mixer vechi, chinezesc, ieftin, care a ținut un deceniu. Nu prea m-a impresionat decesul lui, pentru că terminasem cu brioșele, nu îl foloseam foarte des și oricum am considerat că și-a făcut banii și merită și el o pauză definitivă.

Ați reținut că îl foloseam rar, da? Ei bine, în următoarea perioadă, nu știu cum s-a făcut că îmi trebuia un mixer la orice și nu aveam.

Pentru că tot mă mâncau degețelele să fac prajiturele, am cumpărat un mixer din ăla cel mai ieftin, no-name, din primul supermarket în care am intrat. Astfel am constatat că nici măcar mixerele chinezești nu mai sunt ce au fost cândva. Și-a dat duhul la a doua utilizare.

Acum, dacă văd că treaba e așa serioasă cu mixerele astea, tot stau așa și mă gândesc, oare ce merită să cumpăr?

În primul rând, nu știu dacă să iau unul cu bol sau fără și în al doilea rând, mai e prețul. Parcă nu aș da 3500 lei pe un mixer (pun pariu că nu știați că există mixere la rețul ăsta), dar nici nu l-aș lua pe cel mai ieftin, că dacă mai iau câteva din astea, ajung la prețul unui mixer decent.

Totuși care este mixerul ăla decent? Ce mixer bun aveți voi? Că deja se plange fiica de prea mult timp că nu mai e piureul pufos ca înainte.

PS: mixerul robotului de bucătărie are poziționate paletele alea altfel și cartofii îi face cleioși, iar pandișpanul nu iese pufos.

Share on Facebook0Tweet about this on Twitter
15 Răspunsuri la “Un mixer nu e important până când nu îl ai”
  1. Aura spune:
  2. pacostel spune:
    • Macanta spune:
  3. anatati spune:
    • Radu-Mihai spune:
    • Luna spune:
    • Radu-Mihai spune:
  4. d.orin spune:
  5. Maria spune:
  6. DeeDee spune:
  7. Crisia spune:
    • Luna spune:
  8. jules spune:
    • Arhi spune: