Un om ține cu tot dinadinsul să demonstreze că închisoarea nu e de ajuns ca pedeapsă pentru viol

Mai țineți minte când întrebam care ar fi pedeapsa potrivită pentru viol? Se pare că nu închisoarea, ne demonstrează un moldovean.

Pe scurt, un om, pe numele său Viorel Postolache, a violat în 2008 o femeie și a fost condamnat la șapte ani de închisoare, dar:

În cazul pedepselor sub 10 ani, Codul Penal prevede că liberarea condiţionată se poate admite după executare a două treimi din pedeapsă. O condiţie esenţială este însă cea de la punctul (c), a articolului 100 din Codul Penal: „instanţa are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat şi se poate reintegra în societate“.

Domnul mai sus menționat s-a îndreptat, prin urmare nu a fost nevoie să stea toți acei ani la închisoare, iar după eliberare s-a mai dus o dată la aceeași femeie să o violeze. Nu a reușit, așa că a fost condamnat la patru ani de închisoare pentru tentativă de viol şi violare de domiciliu.

Cum omul a fost exemplar în închisoare, s-a luat decizia că este timpul să plece acasă:

„A avut o bună conduită concretizată în obţinerea a 8 recompense, nu a fost sancţionat disciplinar şi s-a implicat în participarea la mai multe programe educaţionale şi în activităţi productive. La momentul actual, instanţa apreciază că scopul educativ al pedepsei a fost atins, astfel că se poate dispune liberarea condamnatului înainte de executarea în întregime a acesteia“, au motivat judecătorii de la Oneşti.

Ghiciți din prima ce a făcut?

Fix în noaptea zilei în care a fost eliberat s-a dus să-și termine treaba. A mai violat-o o dată pe femeie.

Oamenii ăștia chiar au impresia că un violator își dă seama brusc că a greșit și e păcat ce face și se va opri?

Sursa

 

Share on Facebook0Tweet about this on Twitter
12 Răspunsuri la “Un om ține cu tot dinadinsul să demonstreze că închisoarea nu e de ajuns ca pedeapsă pentru viol”
  1. m spune:
    • Luna spune:
  2. hellfire spune:
  3. liviu spune:
    • casnica spune:
    • Iulia spune:
    • Arhi spune:
  4. Niros spune:
  5. ABC spune:
  6. super_fotbal spune:
  7. injineru spune:
  8. Cugetatoru' spune: